Bomboana cu gust de cirese

Iti savurez fiecare gest ca pe o bomboana cu gust de cirese. O primesc in causul limbii, iar ea se topeste si se revarsa in mine precum o cascada ce implora sa atinga pamantul. Gura imi este cuprinsa e arome ce imi fac gandurile sa se volatizeze. Imi excita papilele gustative si se lasa stoarsa de zeama dulce-acrisoara, sacrificandu-se pentru placerea mea. Obrajii neputinciosi imi sunt framantati de orgasmul gustului ce imi slabeste fiinta.

Desertul mintii

Ma plimb prin mintea ta ca printr-un desert. Urmele pasilor ce raman in urma mea sunt sterse cu usurinta de furtunile ce iti tulbura gandurile. Lasi la vedere, fara nici o rusine, lesurile inca in descompunere a fostelor iubiri. Ma simt usurata doar cand gasesc un morman de oase lipsit de identitate. Nisipul imi intoxica dorinta de a merge mai departe, dar nu renunt. Stiu ca efortul va fi uitat in momentul in care ma voi putea imbaia in oaza ce o protejezi de restul lumii.

ID

Imi pictez fata si unghiile cu indemanarea unei gheise. Imi pudrez corpul cu un strat subtire de pudoare. Nu prea mult, doar cat sa imi ascund vulgaritatea. Imi imbrac pe rand, fara graba,straturile de identitate.

Matasea pasiunii se aseaza cu bretele subtiri, copiindu-mi curbele. Picioarele imi sunt infinite de atingerile ce incearca sa le acopere, ascunzandu-le de intentii. Imi invalui sanii intr-o capcana de inocenta ce imi coboara spre pantece, arzand. Soldurile imi sunt incorsetate de intriga ce sufoca transparenta sinceritatii. Imi inghesui talpile intr-o pereche de ignoranta ce va calca hotarata peste supunerea celorlalti. Fermoarul curiozitatii se inchide cu un sunet de asteptare...

Nu port parfum, asa ca imi las farmecul natural sa isi tarasca bratele lenese in jurul meu, plesnind, din pas in pas, cate o privire ce se intoarce nerusinata.

Declin

Oboseala psihica datorata intamplarilor din ultima perioada musca infometata din mine, rupand halci mari din optimismul ce ma caracterizeaza, lasand loc liber depresiei ce se instaleaza precum un parazit ce se hraneste cu nenorocire. Isi infige coltii adanc in corpul meu, slabindu-l din ce in ce mai mult, sugandu-mi toata energia, lasandu-ma fara vlaga. Dihania aceasta ingrozitoare ma devoreaza cu fiecare pas, atarnand de spatele meu cu greutatea unei pietre de moara.

Fericire?

Imi e frica de fericire. De fiecare data cand simt ca pot fi fericita tind sa imi reprim sentimentele pentru ca stiu ca dupa starea aceea de euforie, de placere ce ma patrunde precum aerul plamanii, va veni, cu siguranta, o durere ce pare infinit mai intensa decat punctul maxim atins de fericire. Aproape ca am ajuns indiferenta in fata fericirii. Nu o mai las sa mi se transpuna in mimica fetei, sa mi se oglindeasca in privire, sa imi radieze din tot corpul, imbiband aerul din jurul meu.

Cel mai tare imi este frica de fericirea provocata de cineva, de o persoana ce, prin apropierea si placerea ce mi-o ofera, imi imprima un zambet permanent in suflet. Imi este teama ca persoana aceea va considera, la un moment dat, ca nu merit sentimentele ce i se datoreaza intrutotul si, printr-un singur gest, ma va arunca in mijlocul paclei mizerabile ce este suferinta. Durerea aceea atat de intensa ce imi sfasie pieptul de fiecare data cand inspir, ce ma face sa imi simt corpul mult prea mic pentru a o suporta, prabusindu-se, de fiecare data cand expir, sub presiunea imensa.

Frica...

Am devenit ca o stana de piatra. Sunt impasibila in fata evenimentelor din viata mea. Toate sentimentele ce le traiam foarte intens pana acum doi ani au ajuns sa treaca pe langa mine, neputand sa le savurez.

In ultimele zile am simtit din cand in cand frica, dar nici aceasta nu a durat mai mult de cateva secunde, stingandu-se precum un bat de chibrit aruncat in apa.

Poate ar trebui sa nu ma mai ascund si sa il las sa isi duca la capat amenintarile, nemai ramanandu-mi decat durerea fizica pe care, oricum, o tolerez destul de bine.

Praf...

Cand inchid ochii, scheleti danseaza in jurul meu. Isi misca frenetic mainile lipsite de piele, imprastiind in aer maduva facuta praf. Orbi fiind, incep sa se loveasca intre ei sfaramandu-si oasele casante. Devin moleculele fine de praf ce asteapta sa respir pentru a imi patrunde in toti porii, facandu-mi pielea tot mai alba o data cu trecerea timpului. In final corpul imi va fi captiv sub un strat gros de praf de oase.

De sub umbrela...

De sub umbrela o urmaresc alergand prin ploaie.

Pe sub bluza uda ce ii sta lipita de corp i se reliefeaza sfarcurile intarite de vanticelul ce anunta furtuna. Picaturile de ploaie ii aluneca pe mainile firave, micsorandu-se, de parca pielea ei insetata le-ar absorbi. Parul ei lung si blond, fin si usor cand era uscat, ii atarna acum greoi pe umerii arsi de soare. Suvitele scurte din breton ii stau lipite de frunte, apa ce se scurge din ele intrandu-i in ochi, facandu-i sa se inroseasca un pic, ceea ce ii da o expresie un pic imbufnata. Fusta ce ii era oricum stramta i se muleaza pe fesele rotunde ce par un pic mari pentru corpul ei, iar picioarele-i subtiri evidentiind si mai mult lucrul acesta.

Renuntase la pantofi, lasandu-si talpile goale sa soarba aburii calzi ce ies din asfalt de parca toata caldura captivata in timpul verii razbatea sa iasa la suprafata pentru a ajunge in corpul ei...

Ultimul soldat

In ultima vreme ma simt precun un soldat pe campul de batalie. De fapt precum ultimul soldat ce, desi are corpul atins de cateva gloante, tine mortis sa inainteze inspre tabara inamica, constiend ca nu are nici o sansa de izbanda. Nu vrea decat sa ajunga in fata lor si sa le spuna "am castigat", urmand ca, dupa o secunda, teasta sa ii fie gaurita de un ultim glont.