Perna gurmandă

La câteva zile de locuit în Londra, am început să avem un vizitator. Un năsuc atras de mirosul mâncării gătite, dar speriat de prezența oamenilor pe lângă cratițele aburinde. I-am pus bucățele de mâncare lângă ușița prin care inspira căldura unui cămin, iar ea s-a hotărât să ne acorde un pic de încredere. Era flămândă și speriată.
După ce a prins un pic de curaj, a început să ne viziteze regulat. Era respectuasă și nu își prelungea șederea mai mult decât era necesar pentru ea. Nu părea dornică de afecțiunea pe care încercam sa i-o oferim. Mâncarea îi era de ajuns.


Apoi a simțit că poate primi ceva mai mult. Am început să ne împrietenim, ne-am mutat împreuna și, de multe ori, împarțeam același pat.
De ceva vreme mă trezește în fiecare dimineață, nu pentru că ar trebui să plec la muncă, ci pentru că îi e foame, mă ignoră total când ajung seara acasă, ocupă cea mai moale pernă a canapelei, are casuța ei și îmi aruncă semne de afecțiune doar când are nevoie de ceva.
Dar, așa grasă și nesuferită cum este, îmi e dragă și nu aș da-o pe nici o altă "perna gurmandă".