Dezbracă noaptea de amor

Dezbracă noaptea cu gemete de amor pe podeaua rece.
Arunca-i norii prin colțuri întunecate unde nu îi poate găsi până la ivirea zorilor.
Grabește pulsul boltei stelare cu fiori ce îi apropie pieirea.
Da-i să îți soarbă din palme culmi de munți scăldate în așternuturi de zăpadă.
Privește-o în bezna cea mai ascunsă unde își ferește privirea tremurândă.
Încearcă-i aroma din adâncurile uitate de atingeri vibrante.
Ridic-o aproape de Soare și îmbat-o cu valuri fierbinți de cutremur...

În vizită la Domnul Ripley

Fascinația mea pentru lucruri ciudate mă țintuia în fața televizorului de câte ori era difuzată emisiunea "Ripley's. Believe It or Not!". De când am venit în Londra mi-am dorit să vizitez muzeul plin de ciudațenii incredibile, dar din pacate, până astăzi timpul nu mi-a permis. Așa că l-am luat pe Domnul de mânuță și am pornit spre Picadilly Circus, locul ce găzduiește o parte din descoperirile domnului Ripley.
Acesta și-a dedicat viața descoperirii ciudatului, neobișnuitului și incredibilului din peste 200 de țări.

La intrarea în muzeu ne aștepta replica în mărime naturală a celui mai înalt om din lume(2m 70cm).

Sub frunze...

Strivește-mi frunzele uscate sub tălpile-ți golite de frigul ăsta timpuriu.
Doar așa te pot proteja de marea de ghimpi ce vor să iti strapungă pielea alba.
Când mă întrebi despre nopțile trecute, îți povestesc nimicuri inocente ce te provoacă.
Nu îmi e frică să-mi dezbrac toate gândurile murdare în fața ta.
Mă vei vedea în toată urâțenia ce se ascunde sub frunze...

Mutra irascibilă a Lunii

Luna mă privește cu mutra ei irascibila.
Își închipuie că ar trebui să îi fiu fidelă doar pentru că îmi guvernează zodia. Nu o fac, doar pentru că îmi place să o fac de râs în fața Soarelui. Lui îi place să îmi coloreze pielea în nuanțe arămii și să îmi hlizească ochii în iernile gri. Chiar și atunci nesuferita Lună mă plictisește, până adorm obosită de ochii ei seci. Închid pleoapele ferestrei cu draperii grele pentru a scăpa de razele-i spălăcite, dar ea tot își face cale printre pernele moi.
Oricât aș încerca să imi fac urma pierdută, ea tot reușește să mă găsească îndrăgostită de mutra ei simpatică...

Numai tu

M-am dezgolit de secrete în fața ta, doar pentru a mă acoperi cu promisiuni și planuri de viitor.
Îmi încerci răbdarea odată cu venirea iernii, dar eu nu te voi încălzi cu știinta mea.
Încerci să îmi traduci idei greșite pentru a îmi slăbi puterea.
Îți așez cuvinte pe degete ca să le guști cu vârful limbii.
Te aștepti sa îți uit încăpățânarea când te alinți sub protecția mâinilor mele.
Îmi prepari dulcegării la micul dejun pentru vise trăite cu ochii deschiși.
Mă strângi de mână cu gândul crispat de ploaie.
Îți amesteci buzele în primul fum de țigară ce îmi străbate corpul amorțit.
Mă adormi cu șoapte volatile ce mi le împletești în păr.

Surpriza lui Don Juan

Am fost anunțată de către domnul meu că mă așteaptă o surpriză când ajung acasă (eram la muncă). Mi s-a cățărat curiozitatea până in gât și s-a făcut acolo ghem până am intrat pe ușă. Domnul m-a târât până în camera, m-a dezbrăcat și m-a legat la ochi (atunci m-am gândit că mi-a pregătit o uniformă de menajeră sexy și o perucă blondă). Apoi m-a condus în baie, unde mă aștepta asta .

Adăpost de iarnă

La simțirea frigului îmi schimb pielea. Poate voi folosi carapacea unei țestoase. Pentru protecție - a sufletului. Înghetul îl face să se rănească mult mai ușor decât în timpul verii.
Îi voi atașa un buzunar la piept - pentru buze calde și vin fiert.
Îi voi construi un hornuleț - pentru răpufnirile mușchilor încleștați și a durerilor de oase.
Îi voi împleti mâneci pufoase - pentru povești la gura sobei și mere coapte.
Îți voi lăsa loc lângă fereastră ca să ucidem fulgi de zăpadă împreună.
Printre pernele moi ne vom adăposti sub carapacea deja crăpată...

Puțin despre sex

In așteptarea metroului s-a întâmplat sa mă asez in fata reclamei unui site ce promova o viata sexuală mai buna cu ajutorul jucariilor, pentru cupluri. A fost amuzant sa privesc reacțiile oamenilor ce vedeau reclama. Cei in vârsta făceau ochii mari si își mutau privirea, unii citeau cu coltul ochiului, in timp ce curajosii își notau link-ul pe telefon.
Nu înțeleg oamenii care încearcă sa ascunda cele mai naturale lucruri. Sexul este ceva normal si nu ar trebui tratat ca un subiect tabu de către adulti. O mică nebunie nu strica din când in când, in special in relațiile de lunga durata, când lucrurile intra in rutina. Comunicarea între parteneri este esentiala, fiecare având câte o fantezie pe care ar vrea sa o îndeplinească.
Atâta timp cât ceea ce fac doi adulti in dormitor nu ajunge știre naționala și se întâmpla cu acordul ambilor parteneri, totul este permis.

Frantura de creion 3

Cu Lumea la joaca

Imi place sa creez jucarii din lumea exterioara.
Le gasesc locul oamenilor ce stau singuri in metrou, printre papusile unei fetite sarace. Sau construiesc casute in miniatura pentru cuplurile care citesc impreuna in parc. Adun zambetele strainilor ca pe niste bilute colorate si le asez in boluri de sticla, depinzand de culoarea acestora. Chiar si calcatul pe picior are locul lui pe scaunul din dreapta a masinutei cu telecomanda, unde se chirceste speriat de viteza degetelor ce tasteaza. Batranii imi place sa ii pun in trenulete confortabile, unde primesc ceai cald si privelisti linistitoare. Bebelusii plangaciosi ii pun in bule de sapun pentru ca le place sa formeze coalitii de baloane impotriva parintilor obositi. Din frunzele cazute creez mingi pentru pisicile abandonate, iar bancile din parc le transform in leagane pentru televizoarele vechi.

Update la "Preocupari mature"

Preocupari mature

Drept dovada ca sunt o femeie matura cu preocupari serioase, va arat urmatoarea fotografie:



Si acesta este doar inceputul...

Frantura de creion 2

Despre sinucidere

Eu nu m-as putea sinucide niciodata dintr-un motiv simplu: sunt prea curioasa.

Imi vad viata ca pe un joc, unul in care se folosesc zaruri, gen monopoly. Oricat as calcula, nu pot sti ce imi rezerva zarul. Asa ca astept si imi mut figurina pe casuta indicata. Chiar daca uneori pierd, curiozitatea ma impinge sa joc mai departe... sunt atat de multe locuri neatinse. In unele momente platesc, in altele construiesc, dar intotdeauna ajung la start - locul care imi da bonusul de a merge mai departe.

Si imi astept intotdeauna randul la fericire. Si nu imi doresc sfarsitul jocului cand zarurile par ca devin gigantice de durere, ci gasesc o cale de a le rostogoli, doar pentru a putea vedea dincolo de ele. Si nu ma resemnez in fata figurinei incarcerate intr-un loc pierdut, ci o eliberez cu increderea unei duble victorii.

Dar mereu vreau sa stiu ce se afla dincolo de un joc pierdut...

Ce m-a facut ieri sa zambesc

"1. Astept de fiecare data fiecare post nou al tau... Imi place foarte mult ce scrii si cum scrii.
Si 2. Acum mi-e o foame de mor din cauza pozelor cu mancarica de cartofi postata de Robert."

Ieri am gasit scris pe mess aceste randuri ce mi-au inseninat ziua si mi-au pus un mare zambet pe fata. Au venit din partea "Dirigai", profesoara care mi-a fost indrumator in anul I de facultate.

Frantura de creion

REdescoperire

Cuvinte mute

Pe varful limbii mi se ascund cuvinte desperechiate.
Imi alearga prin minte cu inversunare, dar isi pierd curajul in fata furiei realitatii.
Se clatina anevoie de lobul urechii, inclestandu-si sensul in suvitele de par ce imi aluneca lenese pe gat.
Imi separa sunetele in cioburi delicate ce apartineau unui vechi ceas de buzunar daruit unui nepot neglijent.
Sunt rusinoase in fata mustrarilor si se disipa intr-un fum de tigara.
Emotia unei atingeri le fac sa se risipeasca pe o pereche de buze dintr-un film mut.

Doar durere

Primul fum de tigara ma loveste in piept ca pumnul unui boxeur si imi trezeste gandurile amortite de plans. Gandurile ce mi-au intarziat ora de culcare si m-au aruncat intr-o neliniste chinuitoare.

Oricat de constienta eram de ce se va intampla, vestile primite virtual m-au rascolit cu mii de kilometri viteza. Neputinta distantei cantareste cel mai greu atunci cand nu ii pot sprijini in palme fata indurerata mamei ce si-a pierdut fiul. Prezenta mea nu le-ar fi alinat neputinta fiilor ramasi fara tata, nici a sotiei vaduvite de boala. Dar poate as fi reusit sa le rasplatesc macar putin din ajutorul pe care l-am primit din partea lor in situatii mult mai putin fatale.

Cand forfota vietii se opreste, mai are rost sa iti pui o ultima dorinta?

Pagini de culoare

Intre paginile cartii mele am gasit o broasca din hartie colorata. Aduna cu limba ei diferite cuvinte. Nu m-a deranjat pana in momentul in care am gasit randuri intregi fara cuvinte, uneori chiar pagini goale.
De la o vreme culoarea hartiei din care era facuta broasca a inceput sa devina gri, iar locurile goale pe care le lasa in urma pline de culoare. Povestile imi erau fericite, dar lipsite de sens.
Am incercat sa trag mancatoarea de cuvinte de limba, fara nici un rezultat; cuvintele ce o acopereau o ajutau sa se ascunda printre pagini.
Am incetat sa o mai caut si aproape am uitat de existenta ei pana am gasit-o zacand in mijlocul unei pagini complet albe, pe care nu a mai avut putere sa o coloreze. Printre cuvintele negre ce o acopereau statea scris cu litere colorate cuvantul "zambeste".
Si-a dat viata desfacandu-si straturile de hartie impaturite de sub care au iesit, pe langa puii de broscuta, toate cuvintele triste ce lipseau din cartile mele. Puii s-au raspandit prin biblioteca si mi-au colorat toate povestile pentru a nu mai avea parte de tristete niciodata.

Ador pub-urile din Londra

Nu sunt genul de persoana care iese foarte mult la distractii, dar nu refuz niciodata o bere intr-un pub. Mai ales in pub-urile din Londra. Mai toate sunt facute in acelasi gen: mult lemn si culori calde (crem, ocru, rosu, maro). Au o atmosfera primitoare, unele cu multe scaune de lemn adunate in jurul unei mese ce te imbie sa iti aduci gasca intr-o seara de fotbal, unele cu scaune din piele si canapele in care poti vedea cupluri sau cateva prietene stand la barfa, sorbind din cocktail-uri.

Ce vad eu in Londra

In afara locurilor de vizitat, Londra nu imi ofera o priveliste prea placuta.

Casele ce imi placeau atat de mult vazute in poze au devenit plictisitoare, acestea ocupand foarte mult din peisajul londonez.

Mancarea tipic englezeasca este dezgustatoare - micul dejun greoi, caserolele "ready made" fara gust, ceaiul verde gretos.

Vremea este de o toamna continua. Nu stiu cum e iarna, dar vara nu poti iesi din casa fara un pulover la tine.

Vestitele autobuze cu etaj sunt infecte. Intotdeauna pline de mirosuri si ambalaje, oamenii mancand mai mult in bus decat acasa.

Strazile sunt intotdeauna prea circulate, indiferent ca se afla la periferie sau in zonele centrale.

Din punct de vedere al locuitorilor, "fauna" este cat se poate de diversificata. Oamenii sunt prietenosi, dar mereu grabiti si preocupati.

Desi salariile sunt mult mai bune decat cele din Romania, preturile sunt pe masura. De fiecare data cand gatesc cheltui cel putin 10 lire pe ingrediente.

Unul din lucrurile care imi plac este organizarea mijloacelor de transport. Daca stii unde trebuie sa ajungi este aproape imposibil sa te ratacesti. Doar liniile de metrou sunt intr-o continua inlocuire si de multe ori sunt inchise.

Parcurile sunt foarte multe si foarte bine intretinute. Pentru o zi relaxanta nu ai nevoie decat de soare si cativa prieteni.

Gradinile din spatele caselor imi plac foarte mult. Aici iti poti aranja micul tau paradis verde - cu hamac si toate cele.

Aceasta este Londra pe care o vad eu in fiecare zi.

Implinire

Imi place foarte mult senzatia asta de libertate pe care o am acum. Ma refer in special la cea financiara. Imi platesc singura chiria, imi pot cumpara hainele pe care mi le doresc, in frigider am intotdeauna dulciurile preferate. Muncesc mult pentru toate astea si, desi oboseala se simte uneori foarte tare, ma simt implinita.
Pana acum un an am avut tot timpul sprijin financiar din partea parintilor si mai ales a mamaiei. Nu am avut niciodata ce mi-am dorit, dar ai mei au facut tot ce au putut sa ma faca fericita. Mamaia mi-a cumparat ce aveam nevoie pentru a intra in si termina Liceul de Arta, iar ai mei m-au impins spre o facultate. Am ales Jurnalismul in cadrul unei universitati private doar pentru ca era aproape de casa (din dorinta lor).
Anul trecut am fost nevoita sa ma intorc in satul meu natal. Cu o facultate inceputa (pentru care pana atunci platisera parintii mei) la care nu aveam de gand sa renunt si fara loc de munca a trebuit sa fac ceva.
Nu mi-am dorit niciodata sa plec din tara, dar nu regret ca am facut-o. Astfel imi pot termina studiile, o pot ajuta pe mamaia ( desi mereu ma refuza) si poate in cativa ani voi avea si eu un locusor numai al meu.

Educatie universitara pentru persoane cu dizabilitati

Eu promovez proiectul "Educatie universitara pentru persoane cu dizabilitati". Implica-te si tu postand informatiile de mai jos pe blogul tau.

Din playlist-ul meu

Daca...

Un fulg de zapada ratacit mi se adaposteste intre palme. Sub privirea-mi curioasa isi topeste dantela perfecta intr-o sfera transparenta.
Nucleul incepe sa ii freamete in apasarea razelor soarelui, extinzandu-si invelisul delicat. In cateva momente, mainile mele devin prea mici in contrast cu volumul crescand al globului transparent. Ii ating usor suprafata cu teama de a nu o sparge, dar aceasta dobandeste culoarea pieli mele. Amprenta imi ramane imprimata in locul ce mi-a gazduit varful degetului.
Volumul sferei transparente inceteaza sa mai creasca, iar in continuarea amprentei mele se formeaza un deget, o mana, un brat si in cele din urma o persoana intreaga. Miscarile ei timide imi rascolesc ceva neclar in memorie. Nu imi pot finaliza gandurile, ochii ei rataciti dandu-mi de inteles ca am gresit.
Isi intinde mana intr-un gest delasator, lipsit de speranta. Daca nu mi-as fi lasat curiozitatea sa castige, probabil ca fulgul ratacit s-ar fi maturizat intr-un diamant sau poate o stea, dar egoismul meu l-a condamnat la nereusita.
Imi voi trai viata cu vina privirii resemnate din interiorul globului opac.

Marioneta fara ate

Imi folosesc unghiile pentru a iti intra pe sub piele. Tu urli de durere in timp ce iti zgarii insistent alunita de pe spate. Refuz sa te aud. O indepartez si iti patrund printr-o miscare scurta sub muschi.
Iti insel nervii si reusesc sa trec pe nesimtite pana in zvacnirile controlate ale inimii. Ma joc cu ea o vreme, apoi o las sa isi urmeze bataile firesti. Imi e frica sa nu o brutalizez cu posesivitatea mea.
Apoi imi incerc indemanarea cu sensibilitatea ta. Te fac sa plangi de placere sau sa razi de durere. Ochii incep sa iti luceasca suparator de controlat si ma fac sa realizez ca joaca mea nu are nici un control asupra ta.
Dar tu mereu lasi copilul sadic din mine sa creada ca iti poate controla intreaga fiinta.

Franturi de creion...

Imi lipsesc bucati mari din viata. Cand am plecat a trebuit sa las totul in urma, aparent fara regrete. Cu cat ma indepartez mai mult simt absenta lucrurilor ce imi umpleau camera de amintiri. Toate fotografiile copilariei au ramas intr-un album ingalbenit, adolescenta din lut mi-a fost faramata de ura unei false iubiri, iar creioanele si radiera pe jumatate folosite inca asteapta sa completeze desenul proaspetei maturitati.

Va prezint cateva franturi...

Camden Town

Cartea de colorat povesti

Un pescarus si-a pierdut drumul si a nimerit intr-o lume alba cu marginile negre. Totul era lipsit de culoare, uneori chiar si de forma – unele animale erau formate din puncte deasupra carora pluteau cifre si numere. Unele puncte erau unite de linii, conturul lor semanand cu dinozauri prietenosi ce plimbau copii in spate.

O pata albastra a aparut in conturul unui nor, depasindu-I marginile timid. O picatura s-a prelins si a atins aripa dreapta a pescarusului. Penele albe i s-au lipit de cer si i-au tintuit miscarile sacadate. O ploaie de culori s-a napustit asupra pescarusului si i-au inecat corpul impecabil in delimitarea tragica a lumii simple. Amestecul pastelat s-a transformat intr-o furtuna ce l-a dezlipit din acea lume.

Dupa ce copilul si-a terminat de colorant povestea preferata, printre fiintele din ere indepartate zacea, atarnata intre nori, o singura pata alba ce nu isi gasea locul – conturul unui pescarus.

Post scris la nervi 2

Nu imi place sa fiu obligata sa ma port dragut cu o persoana pe care nu o suport. Sa fac glume care la auz par simpatice, ele fiind de fapt intepaturi clare la adresa prostiei care duhneste de fiecare data cand deschide gura. Sa trebuiasca sa fiu numai zambete si curcubee si sa ii suport toate ifosele. Sa imi doresc sa ii cumpar toata inghetata din lume doar ca sa nu mai poata vorbi din cauza durerii din gat. Sa ma prefac ca ma intereseaza sugestiile pe care mi le da cand are impresia ca nu fac ceva bine. Sa nu ii spun ca atunci cand ii urez o zi buna, de fapt ii doresc sa se trezeasca fara haine in savana africana intro turma de babuini infierbantati...

Lasa-ma sa dorm...

Inceteaza sa ma privesti intruna cu ochii aia mirati, sa imi corectezi fiecare miscare si sa ma dojenesti tacut din coltul celalalt al camerei. Ma strangi usor de mana de fiecare data cand vezi un lucru ce te intriga cand, mergand pe strada, te tii dupa mine fara ca eu sa iti fi cerut asta. Prezenta ta ma sufoca atunci cand umerii tai lasati isi exprima dezamagirea fata de greselile mele.

Crezi ca imi e usor sa iti vad moaca aia trista la gandul ca m-am facut mare si nu am ajuns doctorita, asa cum imi doream cand eram mica? Tu crezi ca viata iti ofera tot ce vrei fara nici un sacrificiu? Crezi ca ma cunosti atat de bine incat sa imi spui ca ai fi facut lucrurile diferit daca ai fi fost in locul meu?

Tu nu ai gresit ca sa stii cum e sa regreti! Nu ai pierdut pe nimeni drag ca sa stii ce inseamna dorul! Nu ai incercat sa uiti ca sa intelegi neputinta!

Asa ca pastreaza-ti sfaturile pentru cand vei exista in afara mintii mele si lasa-ma sa dorm...

Wizzventuri...

Pana m-a trimis la culcare, m-am tinut dupa mamaia prin curte precum un catelus cu privirea trista. Am ajutat-o la strans ouale, am maturat batatura si m-am jucat cu verisorii mei. Cel mic are o” bicicleta care fuge tare ca un ghepard”, iar cel mare mi-a evitat cat a putut dovezile de afectiune.

Acum imi este mai greu decat prima data sa plec, pentru ca stiu cat de multi imi vor lipsi trezitul de dimineata ca sa mananc cartofi prajiti, vaitaturile mamaiei, injuraturile dragastoase sau nu (in functie de cantitatea de alcool consumata) ale tataiei, vizitele rare si intotdeauna cu un interes ale fratelui si tatalui meu, saluturile obosite ale matusilor si unchilor, dragaleala verisoarelor si replicile puternice ale verilor.

Drumul pana la aeroport a fost lin, aventura incepand o data cu check-in-ul. O "doamna" a fost pusa sa isi refaca bagajul de vreo trei ori, "jucaria" Domnului a fost bau-bau pentru un copil ce a intrat peste el in toaleta, vecina de pe randul celalalt a fost un pic prea naturala, iar pe tot timpul zborului aceeasi "doamna" cu bagajul a mutat jumatate din avion pentru ca cei patru puradei voiau sa stea la geam si se ridica de fiecare data cand centurile de siguranta trebuiau sa fie cuplate, determinand-o pe una din stuardese sa tipe in statie "doamno, stai jos". Turbulente au fost foarte putine, dar aerizarea ne-a panicat ingrozitor; avionul s-a zgaltait precum o coarda de chitara ciupita. Si aici s-au incheiat aventurile.

Acum incepe reacomodarea...

B`estfest 2011

Primul concert, de fapt jumatate de concert, la care am ajuns a fost al celor de la Omul cu Sobolani. Nu sunt printre preferatii mei, dar a trebuit sa ii fac pe plac Domnului.

Minciuni impecabile

Privirile lor admirative o dor, iar ea le raneste retina inconstienta cu aspectul ei impecabil. Ii mesteca vorbele false cu fascinatia unor copiii nou-nascuti pentru parfumul mamei. Par hipnotizati de mainile ce le gesticuleaza fapte improbabile, asigurandu-i de adevarul de necontestat al dovezilor patate. Le arunca in fata imagini socante ce urla a minciuna, blocandu-le discernamantul. Cand o fixeaza in cercul de lumina prafuita, par sa uite de logica si raman blocati in panza cuvintelor tesute cu migala de o incoerenta minte geniala.

Urmele somnului

TMF

Salbaticia orasului

La pescuit

Orasul SuperEroilor

SuperOrasul gazduieste in super casele lui foarte multi SuperEroi. Fiecare dintre ei au cate o super putere; nu pentru ca doar atat ar avea, ci pentru ca atat au dreptul prin lege sa foloseasca.
Primarul acestui SuperOras este un om super gras care face avere din amenzile primite de SuperEroi pentru zburat pe contrasens sau folosire ilegala de suflare de ghiata. Acest primar are ca bodyguarzi oameni normali cu super puteri luate in leasing de la SuperEroii iesiti la pensie.
Spre deosebire de SuperEroii din filme, acesti SuperEroi nu poarta costume speciale si capa, ci sunt imbracati normal. Cand ii vezi pe strada ii poti diferentia prin faptul ca acestia plutesc pentru ca nu au dreptul sa mearga (tot prin lege). Desi nu au voie sa le poarte, toti au costume pe care le tin inchise in dulapuri secrete pentru a nu fi gasite la verificarea periodica. Acestea sunt imbracate o data pe an la intalnirea SuperSecreta ce are loc pe cealalta parte a planetei.

Speedway

Macro-gradina

Leapsa

Am primit leapsa aceasta de la Roxy:

1. Go to the fourth folder in your computer where you store your pictures. (nu trisati!)
2. Pick the fourth picture in that folder.
3. Explain the picture.
4. Tag 4 people to do the same.

Ganduri...

Aparent uitat, trecutul revine cu multe intrebari. Fete revazute dupa mult timp imi zdruncina invelisul protector al memoriei asemenea unui pickummer. Sau amintiri pe care incerc sa le reneg imi sunt readuse in atentie in cele mai neasteptate momente. Pe sub zambetul sincer ce mi se asterne pe chip cu gandul la cum va fi, se ascunde tristetea si regretul faptelor iremediabile.
Dar nu voi renunta sa ma lupt pentru a imi crea un viitor sigur alaturi de persoana ce va fi langa mine “la bine si la greu”. Pentru ca privirea lui o spune cu atata convingere…

High (adica la inaltime)

Cum trateaza oamenii neseriosi Sfarsitul Lumii

yo-yo: fata acolo cum e cu sfarsitu lumii?
miss imperfect: il asteptam cu drag
miss imperfect: ne gandim sa dam o petrecere pt el ca stim ca se simte cam singur
miss imperfect: de cand se tot chinuie sa vina...
yo-yo: doah...si la noi s-a asteptat cu sufletu la gura
yo-yo: dar ce sa vezi.. nu a venit
yo-yo: se lasa asteptat
yo-yo: :D
miss imperfect: e cam fitos....
miss imperfect: e idle de cam mult timp
yo-yo: :))
yo-yo: hai sa ii dam buzz
yo-yo: :>
yo-yo: sa vedem ce face
yo-yo: :D
miss imperfect: sa nu se enerveze si sa se inchida in casa
miss imperfect: si iese si de pe mess
yo-yo: sau poate se enerveaza si vine rau de tot peste noi
yo-yo: :-ss
miss imperfect: hai mai bine sa il lasam in pace
miss imperfect: cand o sa vina nu o sa il mai astepte nimeni
yo-yo: o sa ne ia prin surprindere
miss imperfect: o sa il luam noi, ca nu il mai baga nimeni in seama
yo-yo: ~:))

Cainele Butoi

In gradina mea traieste un Caine Butoi. Are blana maro si nici o diferenta intre cap si restul corpului. In fiecare dimineata soarbe roua de pe frunze si o depoziteaza in stomacul lui incapator. Acolo incepe un proces de fermentatie ce transforma roua intr-o licoare bahica.
Acest Caine se hraneste cu insecte, dar nu le mananca, ci le gazduieste petrecerile in fiecare zi. Am ajuns la aceasta concluzie deoarece in fiecare seara gargarite si lacuste bete ies de sub blana lui, iar burta lui isi micsoreaza considerabil volumul. Astfel isi face loc pentru roua de dimineata urmatoare.
Cateodata se mai intampla ca un bondar sa ii ramana intepenit intre straturile de piele, Cainele fiind nevoit sa isi foloseasca dintii pentru a il scoate, eliberand o data cu insecta si o duhoare de bar. Asta atrage mustele care, in urma unor scandaluri la betie, au accesul interzis la petreceri. Cainele, pentru a le speria, se foloseste de latratul lui ametit, iar unele muste profita de asta intrandu-i in stomac, doar pentru a iesi cateva secunde mai tarziu, batute, prin usa din dos.
Petrecerea trebuie intotdeauna sa se sfarseasca inaine de ora de culcare a Cainelui pentru ca atunci ceea ce a mai ramas din licoare incepe sa i se evapore prin piele si exista pericolul de sufocare pentru insecte.
Uneori insectele mai aduc neanuntat bautura de afara pentru unele "experimente chimce". Acestea ii provoaca dureri cumplite Cainelui, obligandu-l sa stea treaz toata noaptea. Urmatoarele zile nu se mai tin petreceri, iar roua nu mai este adunata de Caine, transformandu-se in ploaie.

Crapatura din coltul buzei...

In coltul din dreapta al buzei mi-a aparut o crapatura. S-a format din cauza ta. Pentru ca numai tu imi potolesti setea, iar atunci nu erai langa mine. A inceput sa se adanceasca si a devenit un canion. Se incarca zi de zi cu rezidurile lasate de sarutul tau, dar se prelungeste incet si pe restul corpului.
Cu fiecare miscare a limbii, jurul gurii mi se prabuseste, luand bucati mici din buzele tale. Gatul si sanii imi stau faramate pe tricoul tau, iar coapsele mi se sprijina neajutorate in palmele tale.
Imi tulburi raul ce curge mut cu soaptele tale tremurate. Iti place sa iti inmoi picioarele in apa spumoasa si o lasi sa iti patrunda in pielea ta inconstienta de urmari...

Ti-a aparut o crapatura in coltul gurii...

Sia - My Love

Asculta mai multe audio diverse

Omul de Foc

Omul de Foc este cel mai fericit cand traieste intro lumanare parfumata din dormitorul unor indragostiti. Acolo se hraneste din scanteile produse de amorul lor si isi intensifica lumina in ochii fetei inlacrimati de fericire. Cand cei doi se cearta, pe limbi le raman urmele talpilor Omului de Foc, iar lumanarile raman neaprinse.

Anotimpul preferat al Omului de Foc este vara pentru ca e singura data cand se intalnesc Oamenii de Foc pentru maratonul anual pe plaja. Atunci sunt cel mai urati pentru ca inrosesc pieile oamenilor si le provoaca arsuri solare.

Oamenii de Foc adora sa inoate, dar facand asta nu reusesc decat sa isi sfarseasca viata. De fapt acesta este modul in care au murit toti Oamenii de Foc de la Poli. De aceea este atat de frig acolo, pentru ca Soarele fara ajutorul Oamenilor de Foc nu are destula putere sa incalzeasca Pamantul. Singura situatie cand sunt aproape de apa este cand sunt pusi sa pluteasca pe mici barcute sau ghirlande de flori in memoria oamenilor pe care i-au incalzit in timpul vietii.

Iarna se adapostesc in seminee si sobe. Le place sa asculte povestile spuse de bunici la fel de mult ca si nepotilor, in timp ce le lumineaza obrajii imbujorati de frig.

Noaptea de Anul Nou este deopotriva trista si vesela pentru Oamenii de Foc pentru ca atunci cei mai batrani dintre ei se sacrifica in focuri de artificii pentru fericirea oamenilor.

Plimbare romantica prin cimitir...

Picioare Dansatoare vs. Picioruse Impiedicate

O pereche de Picioruse Impiedicate s-a ratacit in lumea Picioarelor Dansatoare. Piciorusele se impiedicau de orice le iesea in cale, cateodata chiar si de propriile unghii sau de o adiere de vent. Genunchii Picioruselor erau intotdeauna insangerati, dar se obisnuise asa. Durerea ce producea zeama aceea rosiatica devenise ca un bandaj pentru tristetea Picioruselor.
In lumea Picioarelor Dansatoare, Piciorusele se simteau ca un trenulet de carton intr-o gara supraaglomerata de suieraturile trenurilor cu aburi.

Prada...

Sunt intr-o continua agonie. Traiesc precum un animal ranit de o ceata de vanatori ce nu isi poate gasi un loc sigur in care sa se ascunda. Vanatorii imi urmaresc fiecare miscare de la distanta si rad in hohote de fiecare data cand ma prabusesc rapusa de durere. Imi adulmeca urmele de sange inchegat si il calca in picioare, amestecandu-l cu pamantul umed in canelurile bocancilor greoi.
Ca frustrarea sa devina si mai apasatoare isi trimit cainii in cautarea mea. Ma haituiesc cu latratul lor batjocoritor si imi strapung pielea, umpland-o de saliva lor scarboasa.
In disperarea mea am vazut un loc ce imi poate asigura scaparea, dar trebuie sa ma lupt cu ei toti pentru a ajunge acolo...

O zi matura pe tiroliana

Astazi mi-am petrecut ziua cu R. intr-un mod foarte matur. Am fost intr-un parc pe care l-am descoperit la cateva strazi distanta de casa. Acolo, printre copiii care se catarau pe toate franghiile, toboganele si trenuletele avute la dispozitie, ne-am simtit de aceeasi varsta cu ei. Am incercat rezistenta leaganelor, balansoarelor si mai ales a tirolianei. Am asteptat sa se elibereze locul de copiii neastamparati si le-am luat locul cu brio. Aproape o ora am alunecat pe o franghie dintr-un capat in altul...pana la epuizare. Ceilalti copii nu au avut nici o sansa sa ne smulga de acolo pana nu am simtit noi ca ne lasa genunchii...

Post scris la nervi...

De trei saptamani ma lupt sa imi odihnesc durerile de spate pe o saltea confortabila, sa am camera mea, sa pot pleca unde vreau fara sa se tina nimeni dupa mine. Dar acest lucru este mai greu de realizat decat ma asteptam. Cheltuielile de zi cu zi si mai ales cele neprevazute imi ingreuneaza ascensiunea inspre scopul propus.
As vrea sa ma eliberez de tensiunea ce imi slabeste puterile...

Three Days Grace - Break download at emp3

Centrul Londrei

Lisa...

Infatisarea ei puerila ascunde o obraznicie excitanta. Ii place sa intarate taria barbatilor cu trupul ei mignon acoperit de o rochie rosie. Isi intinde spatele gol peste tejgheaua barului de cate ori cere ceva de baut. Intotdeauna face asta soptindu-i barmanului atat de aproape de ureche incat buzele atent rujate ii lasa urme pe lobul urechii. Se vad in fiecare seara la aceeasi ora, iar el fierbe de fiecare data cand barbatii coboara din camera ei cu privirea aceea de animal imblanzit. Ea revine intotdeauna pe acelasi scaun din partea dreapta a barului cu aceeasi expresie nerabdatoare.
S-a gandit de multe ori sa ii apara imbracat la patru ace si cu doar o soapta sa ii cunoasca asternuturile cum fac ceilalti barbati. A facut-o... Ea s-a comportat cu el ca si cu oricare alt barbat. In camera ticsita de lumanari parfumate care aveau menirea de a acoperi mirosul puternic de sex a avut o experienta atat de pasionala incat a crezut ca este singurul barbat din viata ei. Inlantuiti de lenjeria din matase, corpurile lor transpirate rasuflau greu unul langa altul. Ea se ridica si se indreapta spre baie...
- As prefera sa nu mai fii aici cand ies din dus...
- Cand te mai pot vedea?
-Doar cand imi servesti bautura... Camera aceasta nu o vei mai vedea.
-Dar...
- Nici un barbat nu ma poate avea mai mult de o noapte!

Fragmente

In curs de adaptare

Inca nu m-am obisnuit cu traseele mijloacelor de transport, iar aglomeratia din week-end este infernala. Dar am reusit sa imi recunosc casa. Vremea superba de astazi m-a ajutat sa vad orasul intr-o alta lumina. Una colorata si plina de locuri interesante.
Imi place foarte mult respectul tipic britanicilor. "Scuza-ma" si "multumesc" sunt cuvintele cele mai des auzite, iar indulgenta lor pentru straini este remarcabila. Ar fi si culmea sa fie altfel, avand in vedere ca, iesind pe strada, vad mult mai multi afro-americani, chinezi si evrei decat britanici.
Cum spunea si R.: "eu ma simt ca pestele in apa aici". Vorbesc engleza cursiv si ma descurc in orice situatie. Sunt cel mai bun translator.
Va fi ciudat cand ma voi intoarce in tara si in loc de "scuze" voi fi impinsa si posibil scuipata cu seminte pentru ca am avut nesimtirea sa merg in fata bardihanului grabit. Si cand autobuzul va veni din partea stanga...

Scrisoare din Londra

Dragii mei,

Eu am ajuns cu bine. Zborul cu avionul nu a fost nici pe departe cum ma asteptam, desi nu se aseamana cu nici o senzatie pamanteana. Dar am fost linistita pentru ca a trebuit sa am grija de copilul de 24 de ani care imi oprea circulatia sangelui strangandu-ma de mana, in timp ce pielea ii era incercata de diferite nuante de verde. Am calatorit cu urechile infundate, pofta de ras si multa vorbarie. Doar asa am reusit sa imi controlez frica de inaltime si raul de miscare.
Privelistea oraselor vazute de la inaltime este incredibila, cel putin pe timpul noptii. In ceea ce ii priveste pe pasageri, acestia nu sunt cu mult diferiti de cei care circula cu autocarul. Semintele erau la purtator, la fel si sacosele de rafie.
Prima zi in Londra a fost incetosata. Nu din cauza smog-ului, ci din cauza oboselii. Si s-a desfasurat asa: plimbari cu autobuzul la etaj, mancat la KFC, cafea in Finsbury Park, jucat cu veveritele, cateva cumparaturi si intors acasa.
Locuiesc intr-una din casele "in serie", acelea despre care v-am spus ca imi plac foarte mult. Asta ma si sperie un pic pentru ca, neinsotita, mi-ar fi greu sa o recunosc.
Probabil ca voua va este mai greu decat imi este mie, dar va rog sa nu va faceti griji. Stiti foarte bine ca sunt capabila sa imi port de grija.

Va pup si va iubesc...

Vanatai in cotul vietii

Cateodata as vrea sa imi pot uita trecutul. Sa pot trai cu inoncenta unui copil care isi uita trasnaile imediat ce le sfarseste. Sa pot avea din nou sentimentul avut cand imi mazgaleam fata cu funingine si imi impleteam pene in par,crezandu-ma Pocahontas. Sau atunci cand scormoneam dupa rame in pamant, aceasta fiind conditia pe care trebuia sa o indeplinesc pentru a putea merge cu unchiul la pescuit (mereu ma intorceam cu prada cea mai mare acasa). Sau cand radeam cu lacrimi cand trantea mamaia cozonacul (aveam doar 3 anisori).
Dar oricat as incerca sa evit asta, intotdeauna ma voi raporta la trecut. Pentru ca acesta m-a format... mi-a conturat caracterul.
Toate loviturile, vanataile si ranile din coatele si genunchii vietii incep sa ma doara cand trecutul imi pune piedica....

Ador sa ma ascund de lume sub privirea lui.

Lucrurile rele se ascund in spatele unei lumini puternice

Lumina asta nu ma lasa sa dorm, iar treaza fiind imi provoaca dureri de cap ingrozitoare. Nu pot vedea nimic dincolo de ea si imi supara imaginatia. As vrea macar o clipa sa se stinga sa imi pot odihni ochii. Sau sa slabeasca putin in intensitate...

Incepe sa palpaie rar. Dincolo de ea se zareste intermitent intunericul...

Lumina incepe sa slabeasca ingrijorator. Un fior de panica imi stapaneste corpul. Necunoscutul ma inspaimanta si imi sperie gandurile frumoase, impanzindu-le de umbre amenintatoare...

Segmentele de lumina sunt ingrijorator de scurte...

Incerc sa imi petrec perioadele de bezna cat mai nemiscata, sperand sa treaca pe langa mine fara sa ma observe...

Imi vreau inapoi permanenta si dureroasa lumina. Vreau sa ma protejeze in continuare, ascunzand lucrurile rele dincolo de limita ei curata.

Gargarita

Astazi sufar de egoismul tau

Nu intreba ce gandesc pentru ca nu imi voi impartasi ideile cu tine.
Astazi nu vreau sa imi gusti buzele. Nici mainile tale nu vreau sa imi imparta coapsele.
Nu vreau sa postim o tigara sau sa bem din aceeasi cana. Nici macar sa stam la aceeasi masa.
Nu vreau sa vedem impreuna un film sau sa te inghesui langa mine pe canapea. Si ia mana de pe ciocolata mea.
Vrei sa faci un dus? Sa iti dau haine de schimb si un prosop? Nu,nu!
In noaptea asta nu voi imparti patul cu tine. Vei dormi pe balcon. Sa te imbraci bine!

Timpul zambeste psihopat

Ceasul ma sfideaza cu fiecare miscare. Isi linge pofticios cu minutarul obrajii murdari de trecutul obraznic, in timp ce limba mare sta incordata ca o pisica pregatita sa atace inca o ora. Secundarul imi face cel mai mult rau. Imi plesneste nervii cu fiecare clipa ca o lovitura acida de bici.
Ceasul este previzibil. Oriunde il vad are aceeasi expresie alba. Aceleasi numere in aceeasi ordine mereu. Daca as rupe nenorocitele de limbi as putea opri timpul... macar in mintea mea. Dar atunci secundele, minutele, orele ar alerga cu ranjete psihopate pe fata si trupul meu, incercand sa se ucida intre ele.

Amintire rece

Intotdeauna tine in mainile reci un aparat de radio care nu se opreste niciodata din cantat. Difuzoarele se zbat in unde melancolice pe care, oricat ar cauta cei care isi intersecteaza drumul cu al ei nu le vor mai auzi niciodata. Ghetele ii sunt mereu murdare de noroi uscat, martor al drumurilor nesfarsite pe care paseste zi de zi.
Uneori se aseaza pe cate o banca la colt de strada si incepe sa cante. Vocea ii curge in cascade triste pe langa urechile trecatorilor indiferenti. In cateva momente este inconjurata de o droaie de copii. Inocenta lor nu o poate judeca dupa aparente. Cei mici sunt fascinati de blandetea ce le alinta timpanele.
Totul se destrama cand o pereche de ochi proaspeti ii rascolesc amintirile. Incearca sa ii atinga. Chipul copilului intepeneste intr-o expresie ingrozita de raceala mainilor ce il cuprinde. Trasaturile i se schimonosesc in urlete infioratoare ce zdrobesc aerul din jur. Cand fata ii este eliberata, in locul in care au stat palmele, pielea ii este crapata si acoperita de o bruma usturatoare. Ceilalti copii au fugit de ceva vreme. Au ramas doar ei doi, fata in fata, intr-o atmosfera de inocenta nebunie de care nimeni nu indrazneste sa se apropie. Ea priveste ochii goliti ai copilului si se indeparteaza. Acesta ramane in continuare nemiscat.
Sunetele oarbe zboara in zig zag si se lovesc de o bariera invizibila formata in jurul ei. Pasii ii devin din ce in ce mai grabiti si dispar in uitare, lasand in urma doar o amintire rece pe obrajii moi ai copilului.

Un barbat de la sat

In fiecare zi isi fluiera viata. Poate isi canta resemnarea. Sigur si-ar fi dorit sa fie mai mult decat un simplu taran cu o nevasta stearsa si doi copii cuminti.
Imi amintesc ca atunci cand era copil isi dorea sa devina aviator. Astepta cu sufletul la gura sa il intrebe cineva ce vrea sa se faca cand va fi mare. Adultii il priveau intotdeauna cu un zambet indoielnic ce prevestea viitorul simplu care il astepta. Copilaria a trecut pe nesimtite.
Si-a petrecut adolescenta timida ascuns in spatele sunetelor motocicletei ce ii distragea atentia de la monotonia satului. A surubarit la ea pana cand fratele mai mare i-a ocupat burlacia tarzie cu un loc de munca. Acum surubarea la tractoare. Toanele acestora l-a tinut departe de prezenta femeilor, ceea ce sporea ingrijorerea mamei lui.
Pe la 30 si ceva de ani si-a gasit o femeie fara pretentii care l-a luat de barbat, sporindu-i numarul de fire de par albe. Motocicleta a disparut, locul ei fiind luat de patrupedele ce asigurau hrana familiei.
Odraslele s-au nascut in glasul lui sub forma unor cantece fluierate parca de o alta fiinta. Pana atunci limba, gatul si buzele lui erau neimplinite, jalnice. Copiii i-au transformat figura intr-un tipat de fericire. Timpul a trecut, copiii au crescut, glasul lor amestecandu-se confuz cu sunetul orataniilor cersetoare, iar nevasta a devenit putin mai activa decat un perete alb si la fel de interesanta.
Doar o parte din el s-a implinit: cantecul fluierat. Acesta a devenit aviator peste curtile posomorate ale vecinilor, melancolia lui iritand pisicile ce se catara pe garduri sperand sa il prinda si sa il sfasie in ghearele lor ascutite.

Noaptea corbilor

Noaptea, sub patura mea zboara corbi. Se invart amenintator deasupra corpului nelinistit si imi ciugulesc dureros matasea viselor. Mi-o destrama in mii de ate ce nu isi gasesc sensul. Incerc sa le innod capetele, sa le cos povestea, dar pasarile deja au ranit centrul moare al visarii. Apoi rup bucati mari si le arunca in afara corpului. Mainile mele se chinuie sa le adune, dar in nebunia miscarii lor le imprastie in bratele adormite in jurul meu. Corpul bratelor isi insuseste resturile, adaugandu-le intregului absent.

Flori de noroi si...pisici

Simti?

Cand degetele tale imi canta fericirea pielii, imi poti simti viata zvacnind sub ea?
Imi simti sentimentele curgandu-mi prin vene?
Imi simti porii deschizandu-se pentru a-ti absorbi caldura?
Imi simti gura cautandu-ti sufletul?
Imi simti mainile gustandu-ti parfumul?
Imi simti talpile traversandu-ti gandurile?
Imi poti simti inima batand, iubitule?

Extreme - More Than Words

Asculta mai multe audio diverse

Omul Balon

Omul Balon traieste intr-o cutie de ace. Are o lanterna mica.
Omul Balon se foloseste de ea pentru a cauta un loc neted in care sa se adaposteasca de varfurile ascutite. Lanterna este cateodata inselatoare si il conduce in locurile cele mai ascutite.
Omul Balon ii ghiceste de multe ori gandurile, dar se intampla ca Lanterna sa castige, iar corpul Omului Balon este strapuns de cate un ac.
Atunci, pentru a evita sa se sparga, Omul Balon isi infige acul mai adanc, nelasand aerul sa iasa.
Dupa multe expeditii si-a gasit un loc in care sa se stabileasca. Dar din cauza acelor ce strabat acum Omul Balon locul acela este cel mai ascutit si mai inveninat dintre toate.

Noua vieti

O camera alba luminata puternic. In mijloc o masa pe care sta intins un corp. Totul este steril pe tava cu instrumente. Cu bisturiul ii crestez stomacul. Impecabil. Nu curge pic de sange, acesta fiindu-i drenat in corpurile unor nou-nascuti pentru a ii mentine in viata. Ii deschid cutia toracica folosindu-mi doar mainile. Organele ii sunt puse in cutiute bine inchise. Scot siragul de chei si le deschid pe rand. Toate sunt inghetate, lucioase de parca ar fi fost scufundate in lac pentru mobila. Le scot incet si le asez pe o tava mare, apoi le fac farame printr-o lovitura usoara de ciocan. Voi face o pasta din care voi hrani copiii.
Acum nu este decat o carcasa goala. Asez fiecare prunc in cate o cutiuta si le plasez la in locul lor, bine inchise. Cos fiecare muschi, strat de carne si de piele. Impecabil. La ultima impunsatura de ac o picatura de sange incalzeste locul. Totul s-a pus in miscare. Lichidul rosu ii circula acum prin vene, incalzit de corpurile tinere. Copiii nu vor invata niciodata sa scanceasca sau sa vorbeasca, asa ca nu ii vor deranja existenta.
Isi va trai viata ca si pana acum: prudent si cu frica, fara a sti ca in el se mai afla inca noua vieti.

Ghiozdanul

Inca de la gradinita si-a ocupat locul in viata mea. Daca in primii ani nu primea decat pachetelul si un caiet de colorat, situatia s-a schimbat odata cu trecerea anilor. Ghiozdanul a devenit mai mare si mai greu. Carti multe si voluminoase, caiete scrise urat si in graba, oracole mincinoase, biletele de dragoste, reviste, tigari, bautura, truse de machiaj, haine de schimb, prezervative. Toate acestea si multe altele si-au ocupat locul in cate un buzunar de-a lungul timpului.

Acum ghiozdanul acela mare a disparut, dar greutatea lui, nu. Buzunarele lui sunt ocupate de obiecte imateriale ce se inghesuie in spatiul limitat, rupand, cateodata, cusaturile uzate. Il carpesc si il port in continuare.

Viata pe sarma

Isi aseaza picioarele cu grija pe pedale si porneste. Publicul nu are nici o reactie , dar el isi face acrobatiile in continuare, inaintand pe sarma obosita de atatea spectacole. Nici o incercare de a ridica macar o privire nu ii reuseste. Chiar si copiii il ignora, preferand sa infulece floricele cu ochii atintiti inspre un ecran. El refuza sa priveasca imaginile hipnotizante si, intorcandu-si spatele, executa cea mai dificila miscare. In trecut reusea sa o faca perfect, fara nici o emotie, dar acum piciorul ii aluneca si pedala i se agata de sarma. Se prinde de roata si isi lasa corpul sa atarne deasupra oamenilor hipnotizati. Varful picioarelor aproape le atinge crestetul , miscandu-le cateva fire de par in balansul lor.
Aude un suspin de spaima, dar in continuare toti ochii sunt atintiti spre ecran. Renunta la incercarile de a impresiona si isi indreapta si el privirea inspre panza uriasa. Imaginile infatisau un tanar ce reusea sa faca pentru prima data cea mai dificila acrobatie pe sarma. Acesta isi termina numarul intotdeauna in aplauzele publicului fascinat, isi netezea parul in oglinda ce o purta mereu la el, zambea si se retragea in culise.
Isi baga mana in buzunar si scoate un ciob de oglinda. Chipul ce se reflecta in el nu mai pastreaza nimic din trasaturile acelea feciorelnice ale tanarului acrobat. Zambetul intors pe dos nu mai lasa nici ochii sa sclipeasca. Ridurile adanci i-au ingropat orice bucurie, iar linia parului ii saracise ingrozitor.
Imaginea aceasta il intristeaza. Isi arunca ciobul in multime fara a atinge pe nimeni. Isi reaseaza picioarele pe pedale si reincepe. Cu fiecare miscare corpul incepe incet, incet sa ii dispara...se lichefiaza. Picaturi acide ii curg din extremitatile usoare direct in ochii sticlosi ai spectatorilor. Urlete dureroase stapanesc acum intreaga incapere. Ploaia devine mai puternica, mai razbunatoare. Corpul i se topeste in siroaie inflacarate ce orbesc imaginea trecuta din ciobul oglinzii. Lichidul li se scurge in amintiri, stergand orice in afara imaginii tinere care nu stia ce este esecul.
Pe ecranul alb se difuzeaza intr-una aceleasi imagini in care umbra celui ce fusese odata un tanar acrobat se dezintegreaza intr-o ploaie trista. Dar nimeni nu este hipnotizat de acestea. In mintea lor el isi netezeste parul bogat in oglinda si le zambeste dupa terminarea celei mai dificile miscari pe sarma vazute vreodata.