Intotdeauna tine in mainile reci un aparat de radio care nu se opreste niciodata din cantat. Difuzoarele se zbat in unde melancolice pe care, oricat ar cauta cei care isi intersecteaza drumul cu al ei nu le vor mai auzi niciodata. Ghetele ii sunt mereu murdare de noroi uscat, martor al drumurilor nesfarsite pe care paseste zi de zi.
Uneori se aseaza pe cate o banca la colt de strada si incepe sa cante. Vocea ii curge in cascade triste pe langa urechile trecatorilor indiferenti. In cateva momente este inconjurata de o droaie de copii. Inocenta lor nu o poate judeca dupa aparente. Cei mici sunt fascinati de blandetea ce le alinta timpanele.
Totul se destrama cand o pereche de ochi proaspeti ii rascolesc amintirile. Incearca sa ii atinga. Chipul copilului intepeneste intr-o expresie ingrozita de raceala mainilor ce il cuprinde. Trasaturile i se schimonosesc in urlete infioratoare ce zdrobesc aerul din jur. Cand fata ii este eliberata, in locul in care au stat palmele, pielea ii este crapata si acoperita de o bruma usturatoare. Ceilalti copii au fugit de ceva vreme. Au ramas doar ei doi, fata in fata, intr-o atmosfera de inocenta nebunie de care nimeni nu indrazneste sa se apropie. Ea priveste ochii goliti ai copilului si se indeparteaza. Acesta ramane in continuare nemiscat.
Sunetele oarbe zboara in zig zag si se lovesc de o bariera invizibila formata in jurul ei. Pasii ii devin din ce in ce mai grabiti si dispar in uitare, lasand in urma doar o amintire rece pe obrajii moi ai copilului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu