Un barbat de la sat

In fiecare zi isi fluiera viata. Poate isi canta resemnarea. Sigur si-ar fi dorit sa fie mai mult decat un simplu taran cu o nevasta stearsa si doi copii cuminti.
Imi amintesc ca atunci cand era copil isi dorea sa devina aviator. Astepta cu sufletul la gura sa il intrebe cineva ce vrea sa se faca cand va fi mare. Adultii il priveau intotdeauna cu un zambet indoielnic ce prevestea viitorul simplu care il astepta. Copilaria a trecut pe nesimtite.
Si-a petrecut adolescenta timida ascuns in spatele sunetelor motocicletei ce ii distragea atentia de la monotonia satului. A surubarit la ea pana cand fratele mai mare i-a ocupat burlacia tarzie cu un loc de munca. Acum surubarea la tractoare. Toanele acestora l-a tinut departe de prezenta femeilor, ceea ce sporea ingrijorerea mamei lui.
Pe la 30 si ceva de ani si-a gasit o femeie fara pretentii care l-a luat de barbat, sporindu-i numarul de fire de par albe. Motocicleta a disparut, locul ei fiind luat de patrupedele ce asigurau hrana familiei.
Odraslele s-au nascut in glasul lui sub forma unor cantece fluierate parca de o alta fiinta. Pana atunci limba, gatul si buzele lui erau neimplinite, jalnice. Copiii i-au transformat figura intr-un tipat de fericire. Timpul a trecut, copiii au crescut, glasul lor amestecandu-se confuz cu sunetul orataniilor cersetoare, iar nevasta a devenit putin mai activa decat un perete alb si la fel de interesanta.
Doar o parte din el s-a implinit: cantecul fluierat. Acesta a devenit aviator peste curtile posomorate ale vecinilor, melancolia lui iritand pisicile ce se catara pe garduri sperand sa il prinda si sa il sfasie in ghearele lor ascutite.