08 iulie 2011

Wizzventuri...

Pana m-a trimis la culcare, m-am tinut dupa mamaia prin curte precum un catelus cu privirea trista. Am ajutat-o la strans ouale, am maturat batatura si m-am jucat cu verisorii mei. Cel mic are o” bicicleta care fuge tare ca un ghepard”, iar cel mare mi-a evitat cat a putut dovezile de afectiune.

Acum imi este mai greu decat prima data sa plec, pentru ca stiu cat de multi imi vor lipsi trezitul de dimineata ca sa mananc cartofi prajiti, vaitaturile mamaiei, injuraturile dragastoase sau nu (in functie de cantitatea de alcool consumata) ale tataiei, vizitele rare si intotdeauna cu un interes ale fratelui si tatalui meu, saluturile obosite ale matusilor si unchilor, dragaleala verisoarelor si replicile puternice ale verilor.

Drumul pana la aeroport a fost lin, aventura incepand o data cu check-in-ul. O "doamna" a fost pusa sa isi refaca bagajul de vreo trei ori, "jucaria" Domnului a fost bau-bau pentru un copil ce a intrat peste el in toaleta, vecina de pe randul celalalt a fost un pic prea naturala, iar pe tot timpul zborului aceeasi "doamna" cu bagajul a mutat jumatate din avion pentru ca cei patru puradei voiau sa stea la geam si se ridica de fiecare data cand centurile de siguranta trebuiau sa fie cuplate, determinand-o pe una din stuardese sa tipe in statie "doamno, stai jos". Turbulente au fost foarte putine, dar aerizarea ne-a panicat ingrozitor; avionul s-a zgaltait precum o coarda de chitara ciupita. Si aici s-au incheiat aventurile.

Acum incepe reacomodarea...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu