Eu nu m-as putea sinucide niciodata dintr-un motiv simplu: sunt prea curioasa.
Imi vad viata ca pe un joc, unul in care se folosesc zaruri, gen monopoly. Oricat as calcula, nu pot sti ce imi rezerva zarul. Asa ca astept si imi mut figurina pe casuta indicata. Chiar daca uneori pierd, curiozitatea ma impinge sa joc mai departe... sunt atat de multe locuri neatinse. In unele momente platesc, in altele construiesc, dar intotdeauna ajung la start - locul care imi da bonusul de a merge mai departe.
Si imi astept intotdeauna randul la fericire. Si nu imi doresc sfarsitul jocului cand zarurile par ca devin gigantice de durere, ci gasesc o cale de a le rostogoli, doar pentru a putea vedea dincolo de ele. Si nu ma resemnez in fata figurinei incarcerate intr-un loc pierdut, ci o eliberez cu increderea unei duble victorii.
Dar mereu vreau sa stiu ce se afla dincolo de un joc pierdut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu