Primul fum de tigara ma loveste in piept ca pumnul unui boxeur si imi trezeste gandurile amortite de plans. Gandurile ce mi-au intarziat ora de culcare si m-au aruncat intr-o neliniste chinuitoare.
Oricat de constienta eram de ce se va intampla, vestile primite virtual m-au rascolit cu mii de kilometri viteza. Neputinta distantei cantareste cel mai greu atunci cand nu ii pot sprijini in palme fata indurerata mamei ce si-a pierdut fiul. Prezenta mea nu le-ar fi alinat neputinta fiilor ramasi fara tata, nici a sotiei vaduvite de boala. Dar poate as fi reusit sa le rasplatesc macar putin din ajutorul pe care l-am primit din partea lor in situatii mult mai putin fatale.
Cand forfota vietii se opreste, mai are rost sa iti pui o ultima dorinta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu