Astazi sufar de egoismul tau

Nu intreba ce gandesc pentru ca nu imi voi impartasi ideile cu tine.
Astazi nu vreau sa imi gusti buzele. Nici mainile tale nu vreau sa imi imparta coapsele.
Nu vreau sa postim o tigara sau sa bem din aceeasi cana. Nici macar sa stam la aceeasi masa.
Nu vreau sa vedem impreuna un film sau sa te inghesui langa mine pe canapea. Si ia mana de pe ciocolata mea.
Vrei sa faci un dus? Sa iti dau haine de schimb si un prosop? Nu,nu!
In noaptea asta nu voi imparti patul cu tine. Vei dormi pe balcon. Sa te imbraci bine!

Timpul zambeste psihopat

Ceasul ma sfideaza cu fiecare miscare. Isi linge pofticios cu minutarul obrajii murdari de trecutul obraznic, in timp ce limba mare sta incordata ca o pisica pregatita sa atace inca o ora. Secundarul imi face cel mai mult rau. Imi plesneste nervii cu fiecare clipa ca o lovitura acida de bici.
Ceasul este previzibil. Oriunde il vad are aceeasi expresie alba. Aceleasi numere in aceeasi ordine mereu. Daca as rupe nenorocitele de limbi as putea opri timpul... macar in mintea mea. Dar atunci secundele, minutele, orele ar alerga cu ranjete psihopate pe fata si trupul meu, incercand sa se ucida intre ele.

Amintire rece

Intotdeauna tine in mainile reci un aparat de radio care nu se opreste niciodata din cantat. Difuzoarele se zbat in unde melancolice pe care, oricat ar cauta cei care isi intersecteaza drumul cu al ei nu le vor mai auzi niciodata. Ghetele ii sunt mereu murdare de noroi uscat, martor al drumurilor nesfarsite pe care paseste zi de zi.
Uneori se aseaza pe cate o banca la colt de strada si incepe sa cante. Vocea ii curge in cascade triste pe langa urechile trecatorilor indiferenti. In cateva momente este inconjurata de o droaie de copii. Inocenta lor nu o poate judeca dupa aparente. Cei mici sunt fascinati de blandetea ce le alinta timpanele.
Totul se destrama cand o pereche de ochi proaspeti ii rascolesc amintirile. Incearca sa ii atinga. Chipul copilului intepeneste intr-o expresie ingrozita de raceala mainilor ce il cuprinde. Trasaturile i se schimonosesc in urlete infioratoare ce zdrobesc aerul din jur. Cand fata ii este eliberata, in locul in care au stat palmele, pielea ii este crapata si acoperita de o bruma usturatoare. Ceilalti copii au fugit de ceva vreme. Au ramas doar ei doi, fata in fata, intr-o atmosfera de inocenta nebunie de care nimeni nu indrazneste sa se apropie. Ea priveste ochii goliti ai copilului si se indeparteaza. Acesta ramane in continuare nemiscat.
Sunetele oarbe zboara in zig zag si se lovesc de o bariera invizibila formata in jurul ei. Pasii ii devin din ce in ce mai grabiti si dispar in uitare, lasand in urma doar o amintire rece pe obrajii moi ai copilului.

Un barbat de la sat

In fiecare zi isi fluiera viata. Poate isi canta resemnarea. Sigur si-ar fi dorit sa fie mai mult decat un simplu taran cu o nevasta stearsa si doi copii cuminti.
Imi amintesc ca atunci cand era copil isi dorea sa devina aviator. Astepta cu sufletul la gura sa il intrebe cineva ce vrea sa se faca cand va fi mare. Adultii il priveau intotdeauna cu un zambet indoielnic ce prevestea viitorul simplu care il astepta. Copilaria a trecut pe nesimtite.
Si-a petrecut adolescenta timida ascuns in spatele sunetelor motocicletei ce ii distragea atentia de la monotonia satului. A surubarit la ea pana cand fratele mai mare i-a ocupat burlacia tarzie cu un loc de munca. Acum surubarea la tractoare. Toanele acestora l-a tinut departe de prezenta femeilor, ceea ce sporea ingrijorerea mamei lui.
Pe la 30 si ceva de ani si-a gasit o femeie fara pretentii care l-a luat de barbat, sporindu-i numarul de fire de par albe. Motocicleta a disparut, locul ei fiind luat de patrupedele ce asigurau hrana familiei.
Odraslele s-au nascut in glasul lui sub forma unor cantece fluierate parca de o alta fiinta. Pana atunci limba, gatul si buzele lui erau neimplinite, jalnice. Copiii i-au transformat figura intr-un tipat de fericire. Timpul a trecut, copiii au crescut, glasul lor amestecandu-se confuz cu sunetul orataniilor cersetoare, iar nevasta a devenit putin mai activa decat un perete alb si la fel de interesanta.
Doar o parte din el s-a implinit: cantecul fluierat. Acesta a devenit aviator peste curtile posomorate ale vecinilor, melancolia lui iritand pisicile ce se catara pe garduri sperand sa il prinda si sa il sfasie in ghearele lor ascutite.