Imi e frica de fericire. De fiecare data cand simt ca pot fi fericita tind sa imi reprim sentimentele pentru ca stiu ca dupa starea aceea de euforie, de placere ce ma patrunde precum aerul plamanii, va veni, cu siguranta, o durere ce pare infinit mai intensa decat punctul maxim atins de fericire. Aproape ca am ajuns indiferenta in fata fericirii. Nu o mai las sa mi se transpuna in mimica fetei, sa mi se oglindeasca in privire, sa imi radieze din tot corpul, imbiband aerul din jurul meu.
Cel mai tare imi este frica de fericirea provocata de cineva, de o persoana ce, prin apropierea si placerea ce mi-o ofera, imi imprima un zambet permanent in suflet. Imi este teama ca persoana aceea va considera, la un moment dat, ca nu merit sentimentele ce i se datoreaza intrutotul si, printr-un singur gest, ma va arunca in mijlocul paclei mizerabile ce este suferinta. Durerea aceea atat de intensa ce imi sfasie pieptul de fiecare data cand inspir, ce ma face sa imi simt corpul mult prea mic pentru a o suporta, prabusindu-se, de fiecare data cand expir, sub presiunea imensa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu