12 martie 2011

Vanatai in cotul vietii

Cateodata as vrea sa imi pot uita trecutul. Sa pot trai cu inoncenta unui copil care isi uita trasnaile imediat ce le sfarseste. Sa pot avea din nou sentimentul avut cand imi mazgaleam fata cu funingine si imi impleteam pene in par,crezandu-ma Pocahontas. Sau atunci cand scormoneam dupa rame in pamant, aceasta fiind conditia pe care trebuia sa o indeplinesc pentru a putea merge cu unchiul la pescuit (mereu ma intorceam cu prada cea mai mare acasa). Sau cand radeam cu lacrimi cand trantea mamaia cozonacul (aveam doar 3 anisori).
Dar oricat as incerca sa evit asta, intotdeauna ma voi raporta la trecut. Pentru ca acesta m-a format... mi-a conturat caracterul.
Toate loviturile, vanataile si ranile din coatele si genunchii vietii incep sa ma doara cand trecutul imi pune piedica....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu