01 septembrie 2010

8 cifre

Nenorocitii! Iar au inceput sa imi darame peretii. Smulg caramida dupa caramida, lasand lumina sa patrunda in spatiul secat si prafuit ce sta inchis intre zidurile acestea ce, odata, erau putarnice si impenetrabile.

O gaza a intrat printr-o crapatura si tulbura linistea acestei dimineti. Aproape ca nu mai am puterea sa ma ridic din scaunul vechi, sa iau ziarul si sa ii imprastii matele nenorocite. Dar o fac...aproape. M-a oprit ziarul. Data in care a fost publicat acesta, mai exact. Acele opt cifre ce au ramas in memoria mea ca o inima franta scrijelita in scoarta unui copac de un baietandru ce si-a pierdut prima dragoste. De atunci femeia iubita si plina de viata s-a transformat intr-una posaca si pustiita de sentimente. Am ales sa raman aici, singura, pentru ca nu am vrut ca amintirile viitoare sa se astearna ca straturile de mizerie, unul peste celalalt, acoperind simtirile acelei zile...

Nu vor sa ma asculte! Incerc sa le explic ca a fost alegerea mea sa raman aici. Spun ca ma vor duce intr-un loc mai bun, mai curat. Refuz! Ce poate fi mai bine decat sa ma scald in dragostea ce am adunat-o ani de zile intre acesti patru pereti? Ce poate fi mai curat decat jegul asternut zi dupa zi peste scarba ce o simteam atunci? Refuz sa le fac pe plac! Voi astepta clipa in care vor intoarce spatele si ma voi ascunde in coltul acela ce au uitat sa il darame, cel ascuns dupa scaunul vechi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu