Un fulg de zapada ratacit mi se adaposteste intre palme. Sub privirea-mi curioasa isi topeste dantela perfecta intr-o sfera transparenta.
Nucleul incepe sa ii freamete in apasarea razelor soarelui, extinzandu-si invelisul delicat. In cateva momente, mainile mele devin prea mici in contrast cu volumul crescand al globului transparent. Ii ating usor suprafata cu teama de a nu o sparge, dar aceasta dobandeste culoarea pieli mele. Amprenta imi ramane imprimata in locul ce mi-a gazduit varful degetului.
Volumul sferei transparente inceteaza sa mai creasca, iar in continuarea amprentei mele se formeaza un deget, o mana, un brat si in cele din urma o persoana intreaga. Miscarile ei timide imi rascolesc ceva neclar in memorie. Nu imi pot finaliza gandurile, ochii ei rataciti dandu-mi de inteles ca am gresit.
Isi intinde mana intr-un gest delasator, lipsit de speranta. Daca nu mi-as fi lasat curiozitatea sa castige, probabil ca fulgul ratacit s-ar fi maturizat intr-un diamant sau poate o stea, dar egoismul meu l-a condamnat la nereusita.
Imi voi trai viata cu vina privirii resemnate din interiorul globului opac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu