Despre sinucidere

Eu nu m-as putea sinucide niciodata dintr-un motiv simplu: sunt prea curioasa.

Imi vad viata ca pe un joc, unul in care se folosesc zaruri, gen monopoly. Oricat as calcula, nu pot sti ce imi rezerva zarul. Asa ca astept si imi mut figurina pe casuta indicata. Chiar daca uneori pierd, curiozitatea ma impinge sa joc mai departe... sunt atat de multe locuri neatinse. In unele momente platesc, in altele construiesc, dar intotdeauna ajung la start - locul care imi da bonusul de a merge mai departe.

Si imi astept intotdeauna randul la fericire. Si nu imi doresc sfarsitul jocului cand zarurile par ca devin gigantice de durere, ci gasesc o cale de a le rostogoli, doar pentru a putea vedea dincolo de ele. Si nu ma resemnez in fata figurinei incarcerate intr-un loc pierdut, ci o eliberez cu increderea unei duble victorii.

Dar mereu vreau sa stiu ce se afla dincolo de un joc pierdut...

Ce m-a facut ieri sa zambesc

"1. Astept de fiecare data fiecare post nou al tau... Imi place foarte mult ce scrii si cum scrii.
Si 2. Acum mi-e o foame de mor din cauza pozelor cu mancarica de cartofi postata de Robert."

Ieri am gasit scris pe mess aceste randuri ce mi-au inseninat ziua si mi-au pus un mare zambet pe fata. Au venit din partea "Dirigai", profesoara care mi-a fost indrumator in anul I de facultate.

Frantura de creion

REdescoperire

Cuvinte mute

Pe varful limbii mi se ascund cuvinte desperechiate.
Imi alearga prin minte cu inversunare, dar isi pierd curajul in fata furiei realitatii.
Se clatina anevoie de lobul urechii, inclestandu-si sensul in suvitele de par ce imi aluneca lenese pe gat.
Imi separa sunetele in cioburi delicate ce apartineau unui vechi ceas de buzunar daruit unui nepot neglijent.
Sunt rusinoase in fata mustrarilor si se disipa intr-un fum de tigara.
Emotia unei atingeri le fac sa se risipeasca pe o pereche de buze dintr-un film mut.

Doar durere

Primul fum de tigara ma loveste in piept ca pumnul unui boxeur si imi trezeste gandurile amortite de plans. Gandurile ce mi-au intarziat ora de culcare si m-au aruncat intr-o neliniste chinuitoare.

Oricat de constienta eram de ce se va intampla, vestile primite virtual m-au rascolit cu mii de kilometri viteza. Neputinta distantei cantareste cel mai greu atunci cand nu ii pot sprijini in palme fata indurerata mamei ce si-a pierdut fiul. Prezenta mea nu le-ar fi alinat neputinta fiilor ramasi fara tata, nici a sotiei vaduvite de boala. Dar poate as fi reusit sa le rasplatesc macar putin din ajutorul pe care l-am primit din partea lor in situatii mult mai putin fatale.

Cand forfota vietii se opreste, mai are rost sa iti pui o ultima dorinta?

Pagini de culoare

Intre paginile cartii mele am gasit o broasca din hartie colorata. Aduna cu limba ei diferite cuvinte. Nu m-a deranjat pana in momentul in care am gasit randuri intregi fara cuvinte, uneori chiar pagini goale.
De la o vreme culoarea hartiei din care era facuta broasca a inceput sa devina gri, iar locurile goale pe care le lasa in urma pline de culoare. Povestile imi erau fericite, dar lipsite de sens.
Am incercat sa trag mancatoarea de cuvinte de limba, fara nici un rezultat; cuvintele ce o acopereau o ajutau sa se ascunda printre pagini.
Am incetat sa o mai caut si aproape am uitat de existenta ei pana am gasit-o zacand in mijlocul unei pagini complet albe, pe care nu a mai avut putere sa o coloreze. Printre cuvintele negre ce o acopereau statea scris cu litere colorate cuvantul "zambeste".
Si-a dat viata desfacandu-si straturile de hartie impaturite de sub care au iesit, pe langa puii de broscuta, toate cuvintele triste ce lipseau din cartile mele. Puii s-au raspandit prin biblioteca si mi-au colorat toate povestile pentru a nu mai avea parte de tristete niciodata.

Ador pub-urile din Londra

Nu sunt genul de persoana care iese foarte mult la distractii, dar nu refuz niciodata o bere intr-un pub. Mai ales in pub-urile din Londra. Mai toate sunt facute in acelasi gen: mult lemn si culori calde (crem, ocru, rosu, maro). Au o atmosfera primitoare, unele cu multe scaune de lemn adunate in jurul unei mese ce te imbie sa iti aduci gasca intr-o seara de fotbal, unele cu scaune din piele si canapele in care poti vedea cupluri sau cateva prietene stand la barfa, sorbind din cocktail-uri.

Ce vad eu in Londra

In afara locurilor de vizitat, Londra nu imi ofera o priveliste prea placuta.

Casele ce imi placeau atat de mult vazute in poze au devenit plictisitoare, acestea ocupand foarte mult din peisajul londonez.

Mancarea tipic englezeasca este dezgustatoare - micul dejun greoi, caserolele "ready made" fara gust, ceaiul verde gretos.

Vremea este de o toamna continua. Nu stiu cum e iarna, dar vara nu poti iesi din casa fara un pulover la tine.

Vestitele autobuze cu etaj sunt infecte. Intotdeauna pline de mirosuri si ambalaje, oamenii mancand mai mult in bus decat acasa.

Strazile sunt intotdeauna prea circulate, indiferent ca se afla la periferie sau in zonele centrale.

Din punct de vedere al locuitorilor, "fauna" este cat se poate de diversificata. Oamenii sunt prietenosi, dar mereu grabiti si preocupati.

Desi salariile sunt mult mai bune decat cele din Romania, preturile sunt pe masura. De fiecare data cand gatesc cheltui cel putin 10 lire pe ingrediente.

Unul din lucrurile care imi plac este organizarea mijloacelor de transport. Daca stii unde trebuie sa ajungi este aproape imposibil sa te ratacesti. Doar liniile de metrou sunt intr-o continua inlocuire si de multe ori sunt inchise.

Parcurile sunt foarte multe si foarte bine intretinute. Pentru o zi relaxanta nu ai nevoie decat de soare si cativa prieteni.

Gradinile din spatele caselor imi plac foarte mult. Aici iti poti aranja micul tau paradis verde - cu hamac si toate cele.

Aceasta este Londra pe care o vad eu in fiecare zi.

Implinire

Imi place foarte mult senzatia asta de libertate pe care o am acum. Ma refer in special la cea financiara. Imi platesc singura chiria, imi pot cumpara hainele pe care mi le doresc, in frigider am intotdeauna dulciurile preferate. Muncesc mult pentru toate astea si, desi oboseala se simte uneori foarte tare, ma simt implinita.
Pana acum un an am avut tot timpul sprijin financiar din partea parintilor si mai ales a mamaiei. Nu am avut niciodata ce mi-am dorit, dar ai mei au facut tot ce au putut sa ma faca fericita. Mamaia mi-a cumparat ce aveam nevoie pentru a intra in si termina Liceul de Arta, iar ai mei m-au impins spre o facultate. Am ales Jurnalismul in cadrul unei universitati private doar pentru ca era aproape de casa (din dorinta lor).
Anul trecut am fost nevoita sa ma intorc in satul meu natal. Cu o facultate inceputa (pentru care pana atunci platisera parintii mei) la care nu aveam de gand sa renunt si fara loc de munca a trebuit sa fac ceva.
Nu mi-am dorit niciodata sa plec din tara, dar nu regret ca am facut-o. Astfel imi pot termina studiile, o pot ajuta pe mamaia ( desi mereu ma refuza) si poate in cativa ani voi avea si eu un locusor numai al meu.

Educatie universitara pentru persoane cu dizabilitati

Eu promovez proiectul "Educatie universitara pentru persoane cu dizabilitati". Implica-te si tu postand informatiile de mai jos pe blogul tau.